foto cnn.com

Reconstruirea Irakului după război va costa 88 de miliarde de dolari

Reconstruirea Irakului după mai mulţi ani de război şi turbulenţe economice va costa aproximativ 88,2 miliarde de dolari, a anunţat luni Ministerul irakian al Dezvoltării, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

În cadrul unei conferinţe internaţionale în Kuweit, Qusay Abdulfattah, director în cadrul Ministerului Dezvoltării, a declarat că aproximativ 22 de miliarde de dolari sunt necesare pe termen scurt, iar alte 65 de miliarde de dolari trebuie alocate pe termen mediu.

Sectorul locuinţelor are cea mai urgentă nevoie de fonduri, a mai precizat oficialul guvernamental irakian.

Reprezentanţii din întreaga lume, în special ţările dezvoltate, Orientul Mijlociu, donatori internaţionali, ONU şi agenţii globale de asistenţă umanitară, participă luni la Conferinţa Internaţională pentru Reconstruirea Irakului.

Discuţiile vor viza alocarea de fonduri pentru reconstruirea ţării devastate de război şi asigurarea unor fonduri de urgenţă pentru milioanele de bărbaţi, femei şi copii afectaţi de confruntările comunităţii internaţionale cu organizaţiile teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic.

Pe agenda evenimentului se mai află subiectele reabilitării psihologice şi sociale din Irak, creşterea nivelului de educaţie, îmbunătăţirea sistemului de sănătate.

Organizaţiile neguvernamentale prezente la conferinţa internaţională din Kuweit au convenit să aloce 330 de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar către Irak.

Statele Unite, care conduc o coaliţie internaţională de susţinere a Irakului în lupta împotriva Stat Islamic, nu-şi vor lua niciun angajament financiar în cadrul evenimentului de luni, potrivit oficialilor americani.

Mahdi al-Alaq, secretarul general al Consiliului de Miniştri din Irak, a declarat că naţiunile ar putea ajuta şi dacă vor acţiona ca garant în faţa unor creditori, astfel încât Irakul să obţină împrumuturi cu dobândă mică pentru finanţarea proiectelor de infrastructură.

Aproximativ 138.000 de locuinţe din Irak au fost distruse în urma confruntărilor violente din ultimii ani, iar peste 2,5 milioane de cetăţeni irakieni au fost strămutaţi, conform datelor guvernului de la Bagdad.

Vezi şi

Spioni din dragoste | Un sfert dintre utilizatorii de internet şi-au urmărit online foştii parteneri

Circa un sfert dintre utilizatorii de Internet (21%) şi-au spionat fostul partener printr-un cont online …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *