proteste iran

Proteste violente în Iran: 12 morţi şi peste 300 de manifestanţi reţinuţi de poliţie

Cel puţin zece persoane au fost ucise, luni, în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la 12 morţi de la izbucnirea conflictului, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Mediafax.

Televiziunea de stat de la Teheran a anunţat că forţele de securitate au anihilat „protestatari înarmaţi” care au încercat să preia controlul asupra unor posturi de poliţie şi baze militare, fără a oferi detalii suplimentare.

Peste 300 de manifestanţi au fost reţinuţi de către poliţie începând de joi. Este cel mai mare conflict de stradă cu care se confruntă Iranul din 2009, atunci când a fost contestată realegerea preşedintelui Mahmud Ahmadinejad.

Demonstranţii se declară nemulţumiţi în privinţa dificultăţilor economice şi a faptelor de corupţie din ţară. Scandările l-au vizat pe liderul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, precum şi conducerea clericală care se află la putere de la revoluţia din 1979.

Duminică, ministrul iranian de Interne, Abdolreza Rahmani Fazli, a avertizat că „persoanele care dăunează proprietăţii publice, încalcă legea şi ordinea şi creează nelinişte sunt responsabile pentru acţiunile lor şi vor plăti un preţ mare”.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a condamnat violenţele şi a subliniat că oamenii au dreptul să aibă o opinie diferită, în baza Constituţiei, dar a avertizat cetăţenii să renunţe la protestele antiguvernamentale.

Vezi şi

TERMINATOR e mai aproape decât credem. Oamenii de ştiinţă avertizează asupra roboţilor ucigaşi

Peste 100 de oameni de ştiinţă au trimis o scrisoare comună Organizaţiei Naţiunilor Unite în …