foto news.ro

Permierul Tudose nu renunţă la restructurarea Guvernului. Când ar putea avea loc

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, după şedinţa CEx, că a lansat ideea restructurării Guvernului, în şedinţa de luni, dar va discuta în detaliu în şedinţa de la finalul lunii de la Iaşi. La rândul său Liviu Dragnea a declarat că următoarea şedinţă a Consiliului Executiv va avea loc în perioada 29-31 ianuarie la Iaşi, iar restructurarea Guvernului rămâne temă de discuţie, dar în acest caz e nevoie de discuţii cu liderii ALDE pentru că ar urma un vot în Parlament, relatează Mediafax.

„M-a sunat Tăriceanu acum două zile şi m-a întrebat despre ce este vorba. Şi i-am spus că nu se pune problema să luăm vreo decizie azi pentru că trebuie să discutăm în coaliţie. (…) Dacă poate fi o restructurare, o remaniere, că nu e nici una nici alta, ci se regândeşte fluxul dintre ministere, poate să fie şi asta. S-a discutat să facem poate la CEx-ul viitor trebuie să discutăm şi cu partenerii de la ALDE, pentru că o restructurare a Guvernului necesită un vot în Parlament”, a declarat Liviu Dragnea.

„Decizia finală se va lua în Coaliţie, cred eu, pentru că trebuie să ajungă în Parlament şi să se voteze. Decizia este de propunere şi având în vedere că e guvern politic, cred că şi PSD şi ALDE trebuie să aprobe un posibil proiect de restructurare pentru a avea garanţia că în Parlament se votează, pentru că vrând-nevrând merge în Parlament. Nu poate fi prezentată în Parlament, după părerea mea, înainte de a exista un gir politic al celor două partide şi l coaliţiei pentru a avea garanţie că acolo avem majoritate la votul respectiv”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă este de părere că premierul va risca şi va merge mai departe cu această restructurare fără girul coaliţiei, liderul PSD a răspuns: „eu sper să nu”

Liderul PSD a anunţat că următoarea şedinţă are loc în perioada 29-31 ianuarie la Iaşi.

Tudose, după şedinţa CEx: „RESTRUCTURAREA nu se putea face azi”

„Restructurarea nu se putea face azi. La finalul lunii vom discuta în şedinţa Consiliului Executiv de la Iaşi”, a declarat pre mierul Mihai Tudose.

„S-a mai discutat şi se mai discută şi în viitor. E nevoie de reforma statului”, a declarat după şedinţă şi Marian Oprişan, unul dintre susţinătorii restructurării aparatului central.

Social democraţii s-au reunit luni în şedinţa Consiliului Executiv, unde un subiect va fi găsirea unui înlocuitor pentru Doina Pană la Ministerul Apelor.

Pe de altă parte, mai mulţi social democraţi, în frunte cu premierul Mihai Tudose, au invocat necesitatea unei restructurări a Executivului.

Printre ministerele care ar putea fi comasate se regăsesc, pe lângă Apele cu Mediul, Energia cu Economia, Turismul şi Tineretul şi Sportul, Românii de pretutindeni cu Afacerile Externe, precum şi Educaţia şi Cercetarea.

În prezent, Guvernul are în componenţă, pe lângă premierul Mihai Tudose, trei vicepremieri, dintre care unul, Marcel Ciolacu, fără portofoliu, 24 de miniştri şi doi miniştri delegaţi – Mariu Nica şi Victor Negrescu, la Fonduri Europene şi la Afaceri Europene.

Senatorul Ioan Deneş, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor

Senatorul Ioan Deneş este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor, au decis membrii Consiliului Naţional Executiv al PSD, propunerea urmând să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis.

Votul din şedinţa CEx vine după ce în urmă cu câgteva zile Doina Pană şi-a anunţat demisia din cauza unor probleme de sănătate.

Ioan Deneş este senator de Bistriţa Năsăud şi se află la al doilea mandate de parlamentar.

În perioada februarie 2007 – decembrie 2012 a fost director comercial, SC Termotec SRL, Dej, în perioada 1997 – februarie 2007 a deţinut funcţia de director comercial în cadrul SC Profing SRL, Beclean, în timp ce între anii 1993 şi 1997 a fost professor la un centru de plasament din beclean. Potrivit CV-ului de pe site-ul Senatului,

Ioan Deneş a fost, între anii 1988 şi 1993, electrician la CFR Cluj.

Ministrul propus de PSD a terminat studiile Universităţii Tehnice Cluj Napoca şi a obţinut definitivatul ca profesor în anul 1996.

Vezi şi

TERMINATOR e mai aproape decât credem. Oamenii de ştiinţă avertizează asupra roboţilor ucigaşi

Peste 100 de oameni de ştiinţă au trimis o scrisoare comună Organizaţiei Naţiunilor Unite în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *