Acasă / Economie / Creştere de 50% a traficului pe Aeroportul Internaţional Cluj. Topul destinaţiilor turistice
foto facebook.com/airportcluj.ro

Creştere de 50% a traficului pe Aeroportul Internaţional Cluj. Topul destinaţiilor turistice

Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj anunţă o creştere cu aproape 50 la sută a traficului de pasageri faţă de anul 2016.

Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce are potenţial pentru că deserveşte întreaga Transilvanie, deşi competiţia este tot mai mare.

„Am finalizat anul 2017 cu 2,69 milioane de pasageri, am avut o creştere de aproape 50% a traficului anul trecut faţă de 2016. Ne bucurăm că a crescut foarte mult şi componenta de trafic turistic, am avut 22% creştere pentru charterele turistice, 82.695 pasageri, în creştere cu aproape 15.000 de pasageri faţă de anul 2016. Considerăm că încă avem potenţial pentru că deservim întreaga Transilvanie, deşi competiţia este tot mai mare. Numărul de pasageri pe charterele turistice a crescut permanent. O să sprijinim în continuare noile destinaţii care vor fi, o să le mediatizăm tot mai mult astfel încât să ne adresăm tot mai mult şi judeţelor învecinate”, a spus David Ciceo.

Acesta a a anunţat şi o nouă cursă charter spre Antalya (Turcia) în perioada 2 iunie – 22 septembrie 2018, operată de compania aeriană Atlas Global. Frecvenţa noii curse va săptămânală, cu plecări în fiecare sâmbătă, zborurile fiind asigurate cu o aeronavă Airbus 321 cu o capacitate de 216 locuri.

Numărul total de pasageri înregistrat pe zborurile charter turistice în anul 2017 a fost de 82.695 pasageri, în creştere cu aproape 15.000 de pasageri faţă de anul 2016 (respectiv o creştere de 22%), când s-a înregistrat un număr total de 67.795 pasageri pe zborurile charter.

În vara anului 2017, de pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj au fost operate zboruri către 10 destinații de vacanță din 3 țări ( Turcia, Grecia și Egipt), prin intermediul a 10 companii aeriene. Noutatea sezonului de vară 2017 a fost reprezentată de lansarea zborurilor charter turistice spre Salonic (Grecia), operate de compania aeriană Ellinair, și Hurghada (Egipt), operate de compania aeriană AMC Airlines.

Destinația de vacanță favorită în preferințele pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj rămâne Antalya (Turcia). La nivelul anului 2017 s-a înregistrat un număr total de 39.130 pasageri pe această destinaţie, reprezentând 47,5% din numărul total al pasagerilor pe destinațiile charter din anul 2017.

Topul celor cinci destinaţii charter în 2017 a fost Antalya, Heraklion, Hurghada, Corfu, Rhodos.

Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj oferă zboruri spre 45 de destinaţii din 20 de ţări.

Vezi şi

Grinzile au fost instalate. Ce urmează pe şantierul podului ce trece autostrada peste Someş

Asociaţia Pro Infrastructura (API) a publicat noi imagini de pe şantierul podului Gilău peste Someșul Mic, …