Acasă / Cultură & Media / TOP 10 „fake news” din istorie. Cum au apărut ştirile false şi ce efecte au generat
fake-news

TOP 10 „fake news” din istorie. Cum au apărut ştirile false şi ce efecte au generat

Deşi am auzit de „fake news” abia recent, în contextul controverselor legate de modul de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, acest fenomen nu este deloc unul modern. Diseminarea de informaţii false pentru a obţine anumite avantaje, pentru a influenţa anumite categorii de persoane sau pentru a genera anumite reacţii există, probabil, de când lumea şi cu siguranţă se manifesta încă din zorii presei scrise, conform unor materiale publicate de revista Politico şi de site-ul socialhistorian.com, relatează Agerpres.

De la ştiri fabricate despre iminenta punere sub acuzare a lui Hillary Clinton, contracandidata democrată în alegeri a republicanului Donald Trump, până la zvonurile despre un lucrător poştal din Ohio care ar fi distrus buletine de vot pentru a-l ajuta pe Trump să câştige alegerile, astfel de poveşti, care mai de care mai colorate, mai senzaţionale sau de-a dreptul incredibile, s-au propagat cu rapiditate în social media, un mediu a cărui permeabilitate şi răspândire globală contribuie enorm şi în egală măsură atât la informarea, cât şi la dezinformarea oamenilor. În unele cazuri, astfel de ştiri false au stârnit reacţii violente, aşa cum a fost cazul unui bărbat care a deschis focul cu o armă automată într-un restaurant din Washington, susţinând că investighează informaţia (mincinoasă) conform căreia unul dintre consilierii lui Hillary Clinton, John Podesta, ar fi condus o reţea de abuzare a copiilor în respectivul local.

Însă în pofida atenţiei care i s-a dat acestui fenomen în contextul alegerilor americane, despre care unii experţi au ajuns la concluzia că ar fi fost influenţate decisiv de o astfel de campanie de dezinformare şi intoxicare, fenomenul „fake news” nu este deloc nou. Conform specialiştilor, acest fenomen ar fi apărut în urmă cu 500 de ani, odată cu invenţia tiparului ca metodă de răspândire a informaţiilor. Încă de la început, ştirile false erau concepute să fie, în special, senzaţionale şi chiar extreme pentru a inflama pasiuni şi prejudecăţi. Nu de puţine ori, astfel de ştiri au provocat violenţe. Propaganda nazistă a preluat un astfel de subiect fals, ce a apărut încă din secolul XV în spaţiul european, conform căruia evreii ar fi băut în mod ritual sânge de copii.

Până a se ajunge la explozia din prezent legată de folosirea în masă a unor site-uri de socializare, fenomenul „fake news” a primit un prim imbold după ce Johannes Gutenberg a inventat tiparul, în 1439. Pe atunci, era extrem de greu să verifici o informaţie tipărită. Erau luate şi atunci în considerare mai multe surse de informare, dar nu existau conceptele etice şi de obiectivitate jurnalistică. Cititorii trebuiau să fie foarte atenţi pentru a nu se lăsa păcăliţi. În secolul XVI, informaţiile primite din surse ale autorităţilor sau din documente secrete sustrase şi publicate erau considerate de încredere, aşa cum a fost cazul corespondenţei dintre conducătorii veneţieni, denumită „relazioni”. Nu a trecut mult însă până când aceste „relazioni” au început să fie „fabricate”. Din secolul XVII istoricii au început să verifice, pe cât posibil, informaţiile pe care le publicau şi prezentau sursele sub forma unor note de subsol.

Răspândirea tiparului a dus şi la răspândirea fenomenului „fake news”, de la informaţiile spectaculoase despre monştri marini care înghiţeau corăbii întregi şi până la cele despre vrăjitoare şi despre păcătoşii care atrag dezastre naturale sau molime asupra unor regiuni întregi. Practic, cu cât minciuna era mai sfruntată şi mai umflată, pornind totuşi de la superstiţii şi prejudecăţi răspândite în popor, cu atât devenea mai credibilă.

Din acest punct de vedere, ştirea despre cutremurul de la Lisabona din 1755 a fost una dintre cele mai complexe ştiri false din toate timpurile pentru că numeroase autorităţi laice şi clericale europene au considerat seismul drept răzbunare divină împotriva păcătoşilor. Aşa cum oamenii care au murit în urma cutremurului erau consideraţi plini de păcate, cei care au supravieţuit erau consideraţi reprezentări ale virtuţii şi credinţei. La scurt timp în Portugalia a apărut genul pamflet care era bazat pe informaţii false (relaçoes de sucessos). Conform unor astfel de ştiri false, unii oameni ar fi scăpat datorită unei apariţii a Fecioarei Maria. Astfel de interpretări ale evenimentelor naturale prin prisma religiei l-au făcut pe celebrul filosof francez iluminist Voltaire să pornească „o cruciadă” împotriva ştirilor false religioase, în special a celor care explicau fenomenele naturale pe principii mistice.

Nici măcar revoluţia ştiinţifică adusă de Iluminism nu a putut opri flagelul „fake news”. Spre exemplu, în anii premergători Revoluţiei Franceze, la Paris apăreau numeroase pamflete pe seama spectaculosului deficit bugetar înregistrat de guvernul vremii. Fiecare tabără politică avea propriile variante şi-i găsea răspunzători pe cei din tabăra rivală. Cititorii erau nevoiţi să fie foarte atenţi şi foarte exigenţi cu informaţiile pentru a înţelege cam cum stăteau de fapt lucrurile, pornind de la adevărurile parţiale strecurate prin aceste pamflete pentru a le creşte veridicitatea.

Chiar şi Părinţii Fondatori ai SUA au practicat răspândirea de ştiri false. Pentru a creşte susţinerea populară pentru revoluţie, Benjamin Franklin a fabricat ştiri false despre ucigaşii indieni care luau scalpuri şi care acţionau la comanda regelui Marii Britanii, George al III-lea. Alţi lideri revoluţionari americani răspândeau ştiri false conform cărora monarhul britanic ar fi trimis mii de soldaţi să traverseze Atlanticul pentru a îneca revoluţia în sânge, sperând ca astfel să crească numărul americanilor care se înrolează să-şi apere ţara.

Începând cu secolul XIX fenomenul „fake news” a căpătat în special valenţe rasiste. Spre exemplu, în America apăreau ştiri cu afroamericani care au devenit peste noapte albi, dar şi ştiri despre crime produse de sclavii de pe plantaţii. Celebre din epocă sunt şi ştirile despre viaţa de pe Lună publicate de The New York Sun. În 1844 ziarele anticatolice din Philadelphia publicau informaţia falsă că etnici irlandezi furau biblii din şcolile publice, informaţie care a provocat o reacţie violentă împotriva Bisericii Catolice din SUA. La sfârşitul secolului XIX plutocraţi precum William Randolph Hearst şi publicaţia acestuia, Morning Journal, au apelat la exagerări şi deformări ale realităţii pentru a porni un război. Atunci când corespondentul trimis de Hearst la Havana a transmis informaţia că nu va fi niciun război hispano-american, Hearst – care i-a inspirat lui Orson Welles celebrul personaj Citizen Kane – a dat un răspuns ce a devenit celebru: „Tu trimite-mi poze şi fac eu rost de război”. Ce a urmat? Hearst a publicat informaţia falsă conform căreia autorităţile cubaneze ar fi percheziţionat la piele femei americane iar războiul a început.

Regimurile totalitare care au cunoscut o perioadă de maximă influenţă în prima parte a secolului XX şi apoi Războiul Rece cu maşinăriile de propagandă bine unse ale celor două tabere au continuat proliferarea fenomenului „fake news” care a ajuns la apogeu la începutul acestui secol, odată cu răspândirea accesului la internet şi apariţia social media şi a blogurilor.

Recent Facebook a început să-şi îndemne utilizatorii din 14 state sa citească un ghid despre ştirile false, oferind o serie de sfaturi pentru a le recunoaşte şi încurajând o abordare sceptică faţă de titlurile de ştiri în general şi verificarea sursei informaţiei.

Iată însă câteva dintre cele mai inedite „fake news” din istorie şi efectele pe care le-au provocat.

1. Starea de sănătate a regelui se înrăutăţeşte

La mijlocul secolului XVIII, la apogeul rebeliunii iacobite din Marea Britanie, au început să circule informaţii false cu privire la o boală gravă de care ar fi suferit regele George al II-lea, în cadrul unei încercări de a destabiliza Coroana. Aceste ştiri false au fost preluate de mai multe publicaţii, ceea ce le-a conferit credibilitate. Răspunzând plângerilor în faţa acestei practici, procurorul general Dudley Ryder scria într-o scrisoare:

„Cum publicarea unor astfel de ştiri false despre Majestatea sa are tendinţa de a nelinişti minţile supuşilor săi, rănesc încrederea publică şi diminuează respectul şi ascultarea pe care i-o datorează (…), consider că această faptă reprezintă o infracţiune de Drept Comun (…) Frecvenţa unor astfel de publicări este dovada unui complot. Însă cum fiecare astfel de ştire falsă poate apărea din greşeală, este foarte greu să spunem cât de mult trebuie repetată în ziare pentru a deveni o infracţiune.. nu cunosc nicio metodă de a combate (eficient) această practică”, încheia el resemnat.

2. Vestea despre pacea cu Franţa a dus la creşteri pe bursa de la Londra

În mai 1803, pe când Regatul Unit se pregătea să pună capăt Tratatului de la Amiens şi să declare război Franţei, Sir Charles Price, Lordul-primar al Londrei, a primit printr-un curier o scrisoare foarte „specială”. Aparent scrisă de lordul Hawkesbury şi pecetluită cu sigiliul acestuia, scrisoarea susţinea că disputa cu Franţa a fost încheiată pe cale amiabilă. Primarul a dus scrisoarea la Bursă pentru a împărtăşi tuturor vestea cea bună. Acţiunile pe bursă au crescut imediat cu 5%. Ulterior au început să apară suspiciuni cu privire la autenticitatea scrisorii şi a fost deschisă o anchetă. Până în seara aceleiaşi zile s-a aflat că a fost vorba de un fals, dar efectul asupra Bursei a fost produs, iar cine a avut de câştigat, a câştigat. Toate încercările ulterioare de a-l descoperi pe autorul farsei au eşuat.

3. Viaţă pe Lună

La 21 august 1835, The New York Sun a publicat o serie de articole despre descoperirea vieţii pe Lună. Informaţiile cuprinse în ştiri au fost în mod fals atribuite celebrului astronom Sir John Herschel. În articole se preciza că Sir Herschel a observat dovezile existenţei vieţii pe Lună cu ajutorul unui nou tip de telescop cu „hidro-oxigen”. Ştirile au prezentat cu lux de amănunte tot felul de forme bizare de viaţă, rezultând o imagine fantastică a unui complex habitat „lunatic”. Astfel, în presa vremii au fost descrise nu mai puţin de nouă specii de mamifere şi cinci de ovipare. Printre mamiferele lunatice se numărau reni pitici, elani, urşi cu coarne şi castorul biped – care era prezentat drept identic cu cel terestru, însă fără coadă şi cu mersul pe două picioare. Aceste animale îşi purtau puii pe braţe, la fel ca oamenii şi se deplasau cu uşurinţă, parcă alunecând pe solul lunar.

După ce şi-a atins obiectivul de a atrage numeroşi clienţi, The New York Sun a retractat în septembrie ştirile despre animalele de pe Lună, recunoscând că a fost doar o cacealma.

4. Tâlhărie pe Căile Ferate Franceze

Madame Marquet, soţia unui farmacist algerian, a susţinut în decembrie 1890 că a fost tâlhărită în timp ce călătorea în compartimentul rezervat doamnelor dintr-un tren francez. Presupusa victimă a plecat de la Monte Carlo şi când a ajuns în gara din Toulon le-a declarat autorităţilor că în timpul călătoriei, pe când aţipise, un hoţ i-a furat 7.000 de franci. De la început au existat suspiciuni cu privire la aceste informaţii pentru că madame Marquet nu a putut oferi nicio informaţie despre tâlhar. Coincidenţa apariţiei unei plângeri similare câteva zile mai târziu i-a oferit însă credibilitate. Un italian a atacat şi tâlhărit un pasager între Lyon şi Grenoble sub ameninţarea unui cuţit. Apoi, atacatorul a sărit din tren dar a fost prins după ce victima a tras semnalul de alarmă şi a oprit trenul. S-a crezut că acelaşi tâlhar i-a furat banii doamnei Marquet după ce ar fi hipnotizat-o şi ar fi drogat-o cu cloroform.

Poliţia avea în continuare suspiciuni iar cercetările ulterioare au demonstrat că madame Marquet a călătorit la Monte Carlo pentru a primi o datorie, dar după ce a luat banii nu a putut rezista să nu-i joace la ruletă şi i-a pierdut pe toţi. Temându-se de furia soţului ei, madame Marquet s-a gândit să inventeze povestea jafului. În cele din urmă, sub presiunea oamenilor legii, femeia a recunoscut şi a fost judecată sub acuzaţia de împrăştiere a unor informaţii false.

5. Jack the Ripper

În 1888 au început să fie publicate, pe larg, detalii despre o serie de crime oribile produse în districtul Whitechapel din East London. În total au fost descrise 11 crime, victimele fiind în marea majoritate prostituate. Mulţi au încercat să profite de interesul crescut pentru subiect, răspândind informaţii false. Doi tineri băuţi, care împărţeau ziare, au fost chiar arestaţi sub acuzaţia de împrăştiere a unor informaţii false. Cei doi vindeau ziarele în zona Wright’s Lane din Kensington strigând că Jack the Ripper a fost arestat. Cei doi, William Macdonald şi George Write, au fost judecaţi şi ulterior achitaţi.

James Kendrick, un alt vânzător de ziare, a fost de asemenea pus sub acuzare pentru că striga informaţii false despre subiect. După ce vânzările de ziare au mers câteva zile mai slab, el a încercat să atragă clienţii cu informaţia falsă cu privire la descoperirea unei noi victime la Charing Cross. Ulterior el susţinea că alte patru femei tinere au fost găsite ucise la Charing Cross. Unul dintre clienţi, care nu a găsit în ziar nimic despre subiectele cu care vânzătorul îşi făcea reclamă, l-a reclamat la poliţie. Vânzătorul de ziare a fost condamnat la 14 zile de muncă silnică într-o temniţă londoneză.

6. Mark Twain: Informaţia despre moartea mea a fost o exagerare

În iunie 1897 mai multe publicaţii newyorkeze au publicat ştirea că Mark Twain „trage să moară, în sărăcie, la Londra”. Ştirea a fost infirmată chiar de celebrul autor american. Căutat de alţi ziarişti pentru a comenta această informaţie, Mark Twain a declarat că nu ştie dacă să fie amuzat sau enervat de această ştire. El i-a asigurat pe jurnalişti că trăia bine-mersi împreună cu soţia şi copiii într-o casă foarte frumoasă din Chelsea şi că nu era nici bolnav şi nici sărac. Mark Twain a făcut legătura că totul a pornit de la problemele de sănătate pe care le-a avut unul dintre verii săi, James Ross Clemens, care a fost într-adevăr bolnav timp de două sau trei săptămâni, la Londra, dar care s-a făcut bine.

„Informaţia despre moartea mea a fost o exagerare. Informaţia că aş fi sărac nici nu mai necesită comentarii. Prietenii mei ştiu că nu am cum să mă lupt cu sărăcia atât timp cât primesc invitaţii la conferinţe ori de câte ori vine poşta. Adevărul este că mă aflam sub contract pentru a scrie cartea pe care tocmai am terminat-o, altfel aş fi acceptat aceste invitaţii la conferinţe”, declara scriitorul.

7. Capcana Fake News

În 1903 ziarul Clarksburg Daily Telegram a publicat intenţionat o ştire falsă pentru a demonstra că publicaţia rivală, Clarksburg Daily News, îi fură ştirile. Informaţia era despre împuşcarea a unui personaj pe nume „Mejk Swenekafew” şi, previzibil, a fost publicată a doua zi şi de Clarksburg Daily News. Ştirea spunea că Swenekafew, un slav care trăia în apropierea unei mine de cărbune din Columbia, Carolina de Sud, a fost împuşcat şi se află în stare critică după ce s-a certat cu o cunoştinţă din cauza unui câine. Numele ales pentru personajul fictiv ar fi trebuit să le dea de gândit ziariştilor de la Clarksburg Daily News: Swenekafew se citeşte invers „we-fake-news” (noi falsificăm ştiri). Dar nu le-a trezit nicio suspiciune şi după ce au fost prinşi cu mâţa-n sac au fost nevoiţi să recunoască public că furau ştirile ziarului Clarksburg Daily Telegram de câteva luni.

8. Ce legătura are asta cu preţul ouălor?

În 1916 preţul ouălor a crescut până la un nivel fără precedent – 80 de cenţi duzina – în anumite părţi ale Americii, iar femeile au decis că trebuie să-i boicoteze pe producătorii de ouă. Până la sfârşitul lunii noiembrie a acelui an se ajunsese la instaurarea unui boicot la nivel statal, susţinut de autorităţi. Gospodinele din St. Paul, Minnesota, nu mai cumpărau ouă ţinute la rece. Membrele unui club pentru femei din Milwaukee au luat decizia de a nu mai8 cumpăra ouă timp de 6 săptămâni. O anume Ellis Logan a început să strângă semnături pentru a trimite o petiţie la Washington prin care solicita Congresului să subvenţioneze costul ridicat al ouălor, aliment esenţial pentru micul dejun tipic american.

Apoi, la 8 februarie în acelaşi an, lupta părea să fie câştigată de organizatoarele boicotului. Titluri precum „Preţul ouălor a scăzut cu 10 cenţi” au apărut în presa din Chicago. A doua zi însă a devenit clar că informaţiile erau false pentru că preţul ouălor era neschimbat şi s-a ajuns la concluzia că unele publicaţii erau în cârdăşie cu negustorii de alimente. În anii ce au urmat preţurile la ouă în SUA au continuat să fluctueze dar tendinţa generală a fost de scumpire.

9. Fake news în Primul Război Mondial

În primăvara anului 1917, pe când Europa era un câmp de luptă între Antanta şi Puterile Centrale, două publicaţii londoneze, Times şi Daily Mail au publicat mărturii din surse anonime despre temuta fabrică „Kadaver” sau „Kadaververwertungsanstalt” din Germania, unde se spunea că se extrage glicerină din cadavrele soldaţilor Antantei pentru a se produce săpun şi margarină. La puţin timp după încetarea ostilităţilor Primului Război Mondial s-a aflat că de fapt aceste ştiri erau false şi ar fi fost diseminate de agenţi ai MI7 (vechiul serviciu de informaţii al Armatei britanice). În timpul războiului, MI7 dispunea de 13 agenţi ofiţeri şi 25 de agenţi jurnalişti, printre care şi maiorul Hugh Pollard, care, în calitate de corespondent special de război al Daily Express, împrăştia informaţii false. Desigur că această ştire falsă oribilă a fost doar una dintre miile publicate de o parte şi de cealaltă a liniei frontului.

10. Războiul Lumilor

Poate cea mai celebră ştire falsă dintre toate este cea a atacului extraterestru asupra Americii de duminică, 30 octombrie 1938. La această dată postul de radio Columbia Broadcasting a difuzat o adaptare a celebrului roman „War of the Worlds” din 1898, de HG Wells. Transmisiunea a fost concepută sub forma unei serii de alerte radio de tip „breaking news” al căror efect a fost atât de realist încât foarte mulţi ascultători au intrat în panică, fiind convinşi că extratereştrii invadează America. Show-ul a început prin întreruperea programului obişnuit cu ştirea că un om de ştiinţă a observat o serie de explozii de gaze pe Marte. Ulterior, un buletin fals de ştiri anunţa că un meteorit s-a prăbuşit la New Jersey, ucigând 15.000 de oameni. O altă informaţie în regim de „breaking news” a infirmat ştirea despre meteorit, precizând că este vorba despre un obiect cilindric din care au coborât marţieni înarmaţi cu arme cu raze ucigaşe.

Încă dinainte de a se încheia transmisiunea şi de a se clarifica faptul că a fost vorba doar de o mostră de teatru radiofonic foarte bine interpretat, numeroşi medici, asistente şi militari din Garda Naţională şi din celelalte corpuri de armată americane s-au prezentat la datorie pentru a se lupta cu marţienii. Mii de persoane au sunat la poliţie pentru ajutor în faţa invaziei marţiene. Jurnaliştii s-au grăbit să pregătească ediţii speciale dedicate războiului dintre Pământ şi Marte. Producătorii punerii în scenă s-au declarat depăşiţi de reacţiile societăţii americane şi au susţinut că nu s-au gândit niciun moment că transmisiunea lor va fi luată în serios.

După cum am putut observa, motivele aflate în spatele diseminării informaţiilor de tip „fake news” sunt diferite – de la obţinerea de avantaje politice şi economice, până la creşterea vânzării anumitor ziare sau mobilizarea populaţiei pentru o cauză comună în vremuri de război. Oricare ar fi însă motivaţia celor care împrăştie astfel de informaţii, este clar faptul că „Fake News is Not New News” şi până la urmă un consumator de presă educat trebuie să fie sceptic cu privire la articolele senzaţionaliste care agresează cu titluri incredibile, făcute pentru a fi „clickbait” şi care se răspândesc, în prezent, cu extrem de multă uşurinţă în special în social media. Poate însă că se va desprinde ceva bun şi din aceste ştiri, iar jurnaliştii vor fi mai atenţi cu materialele pe care le publică pentru a-şi păstra reputaţia, iar consumatorii de ştiri vor deveni din ce în ce mai greu de păcălit.

Vezi şi

Top Forbes: Cei mai bogaţi moştenitori din Rusia. Cel mai sărac va moșteni 2,3 miliarde de dolari

Yusuf Alekperov, fiul lui Vagit Alekperov, directorul general şi cel mai mare acţionar de la …