De ce s-au retras Statele Unite de la discuţiile despre un pact global pe tema imigraţiei

Washingtonul s-a retras de la negocierile privind un pact global voluntar pe tema imigraţiei întrucât abordarea propusă „pur şi simplu nu era compatibilă cu suveranitatea SUA”, a declarat Nikki Haley, ambasadorul american la ONU, potrivit agenţiei de ştiri Reuters, citată de Mediafax.

„Nici o ţară nu a făcut mai mult decât Statele Unite şi generozitatea noastră va continua. Dar deciziile noastre privind politicile de imigrare trebuie întotdeauna să fie făcute doar de americani şi doar de americani. Vom decide cum este mai de bine să ne controlam frontierele şi cine va primi permisiunea de a intra în ţara noastră”, a completat ambasadorul american la ONU.

În septembrie 2016, Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie politică, cunoscută şi drept Declaraţia de la New York, prin care statele membre au căzut de acord să discute un pact global privind reglementarea imigraţiei, şi care ar urma să fie adoptat în anul 2018.

„Abordarea globală din Declaraţia de la New York este pur şi simplu incompatibilă cu suveranitatea Statelor Unite”, a declarat Haley.

Negocierile oficiale privind acest pact, care nu are un caracter obligatoriu, urmează să înceapă în luna februarie a anului următor.

Vezi şi

Creşterea bitcoin a creat câţiva multimilionari. Cine sunte ei?

Pe 1 ianuarie 2017 valoarea unui bitcoin era de aproape 1.000 de dolari (997 de …