Banii nu aduc fericirea. Un STUDIU a demonstrat dacă această afirmaţie este adevărată

Contrar proverbului potrivit căruia banii nu aduc fericirea, oamenii înstăriţi au parte de experienţe pozitive de pe urma statutului lor, în special atunci când îşi concentrează atenţia asupra propriei persoane, ceea ce îi face însă mai predispuşi către narcisism şi egoism, sugerează un studiu recent, citat de The Independent. Pe de altă parte, persoanele cu venituri reduse îşi găsesc fericirea în lumea din jurul lor, prin sentimente de iubire şi compasiune.

Studiul, publicat de Asociaţia Americană de Psihologie în jurnalul ”Emotion”, a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din California care a analizat, pe un grup format din 1.519 persoane din Statele Unite – 752 de bărbaţi şi 767 de femei – impactul venitului asupra modului în care oamenii resimt fericirea, relatează Agerpres.

Însă în loc să măsoare nivelul de fericire, cercetarea a comparat starea financiară a participanţilor cu frecvenţa cu care trăiau şapte emoţii pozitive – amuzamentul, veneraţia, compasiunea, mulţumirea, entuziasmul, dragostea şi mândria.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele aflate la limita superioară a spectrului socioeconomic aveau o tendinţă mai mare de a experimenta emoţii concentrate pe propria persoană, cu precădere mândria şi mulţumirea.

Spre deosebire de aceştia, indivizii cu venituri mici aveau o predispoziţie către emoţii pozitive axate pe alte persoane, în special spre compasiune şi dragoste.

De asemenea, subiecţii cu mai puţine posibilităţi financiare manifestau o tendinţă mai mare de a trăi sentimente de veneraţie faţă de lumea din jurul lor şi de a vedea frumuseţea din aceasta.

Între cele două categorii nu s-a observat nicio diferenţă în ceea ce priveşte nivelul de entuziasm resimţit raportat la venit.

În ultimele decenii, cercetările s-au concentrat pe efectele negative ale sărăciei, însă acest studiu recent sugerează că în timp ce persoanele bogate tind să trăiască sentimente pozitive de pe urma propriilor realizări şi a statului personal, pentru cei cu venituri scăzute, fericirea vine din locuri mai profunde.

”Indivizii cu venituri scăzute au conceput o modalitate de a face faţă (situaţiei), de a găsi un sens, bucurie şi fericire în vieţilor lor în ciuda circumstanţelor relativ mai puţin favorabile”, a declarat autorul principal al studiului, Paul Piff, de la Universitatea din California.

”Bogăţia nu garantează fericirea unei persoane, însă poate influenţa predispoziţia sa către experimentarea unor forme diferite ale acesteia – spre exemplu, a te bucura de propria persoană în comparaţie cu a te bucura de prieteni şi de relaţii”, a adăugat acesta

Vezi şi

Turcia anunţă că va lansa un atac asupra kurzilor din nordul Siriei. Mesajul lui Erdogan pentru SUA

Turcia va lansa în zilele următoare un asalt militar asupra enclavei kurzilor din nordul Siriei, …