time-inc

Tranzacţie de 2,8 miliarde dolari. Grupul media Time Inc., cumpărat de Meredith şi de fraţii Koch

Compania Meredith împreună cu fraţii Charles şi David Koch au achiziţionat corporaţia media Time Inc., în cadrul unei tranzacţii de peste 2,8 miliarde de dolari, informează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax.

Meredith a transmis că a decis achiziţionarea principalelor acţiuni ale grupului media Time Inc. la preţul de 18,50 dolari pe unitate, la 46% din nivelul înregistrat la bursă pe 15 noiembrie, înainte de a fi exprimat interesul pentru această tranzacţie. Contractul a fost aprobat de conducerile ambelor companii şi urmează să fie finalizat în primul trimestru al anului 2018.

Tranzacţia decisă de compania Meredith beneficiază de o susţinere de 650 de milioane de dolari din partea firmei Koch Equity Development, deţinută de fraţii Charles şi David Koch. De asemenea, au fost obţinute credite în valoare de 3,55 miliarde de dolari din partea companiilor bancare RBC Capital Markets, Credit Suisse, Barclays şi Citigroup Global Markets.

Fraţii Koch vor deţine controlul asupra a circa 10% din compania media Time Inc., dar nu se ştie ce rol vor avea, dacă va fi vreunul, în procedurile de management. Nu vor face parte din Consiliul de administraţie al Meredith şi „nu vor avea influenţă asupra operaţiunilor editoriale şi de management”, a dat asigurări această companie.

Fraţii Charles şi David Koch, care au, potrivit revistei Forbes, averi de 48,2 miliarde de dolari fiecare, deţin controlul asupra grupului Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite. Steve Lombardo, purtătorul de cuvânt al Koch Industries, a descris susţinerea acordată de fraţii Koch tranzacţiei pentru achiziţionarea Time Inc. drept „o investiţie financiară pasivă”.

Tranzacţia semnalează încheierea unei ere pentru grupul Time Inc., care are 94 de ani şi care deţine, printre altele, revistele Time, People şi Sports Illustrated. Pe fondul scăderii profiturilor în ultimii ani, grupul media a încercat să facă tranziţia de la formatul tipărit la cel digital, dar activităţile sunt afectate de datoriile de 1,2 miliarde de dolari. Tranzacţia de 2,8 miliarde de dolari include preluarea restanţelor Time Inc.

Vezi şi

BREAKING NEWS: Explozie la New York. UPDATE: Suspect reţinut – VIDEO

UPDATE – Cel puţin o persoană a fost rănită după explozia produsă luni într-o staţie de …