Sfârşit de criză politică? Social-democraţii germani ar putea intra, totuşi, la guvernare

Hubertus Heil, secretarul general al Partidului Social Democrat din Germania (SPD), a declarat, vineri, că formaţiunea sa a renunţat la opoziţia faţă de ideea intrării la guvernare alături de creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel, relatează Reuters şi Politico.eu, citate de Mediafax.

După o întâlnire a social democraţilor germani ce a durat opt ore, secretarul general al SPD a precizat că partidul său este deschis la discuţii din dorinţa de a scoate ţara din actuala criză politică.

”SPD este nu va spune nu discuţiilor”, a declarat Heil, după şedinţa social-democraţilor germani condusă de Martin Schulz.

Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat (centru-stânga) a avut joi o întrevedere de peste o oră cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care se opune alegerilor anticipate. Până acum, Martin Schulz a refuzat categoric orice idee de a prelungi coaliţia actuală dintre partidul său şi CDU.

Formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), a eşuat în planul de a forma o coaliţie cu guvernamentală cu Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) şi cu formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga).

Luni, Partidul Social-Democrat reiterase refuzul prelungirii coaliţiei guvernamentale cu formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), semnalând dorinţa de a se ajunge la alegeri anticipate, în contextul eşecului discuţiilor exploratorii cu celelalte partide. Însă preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a lansat un apel adresat partidelor parlamentare pentru continuarea negocierilor în scopul formării unei coaliţii guvernamentale, excluzând posibilitatea convocării alegerilor anticipate.

Vezi şi

BREAKING NEWS: Explozie la New York. UPDATE: Suspect reţinut – VIDEO

UPDATE – Cel puţin o persoană a fost rănită după explozia produsă luni într-o staţie de …