foto La Vanguardia

Italia, prima ţară din UE care respinge declaraţia de independenţă a Cataloniei

Italia nu recunoaşte independenţa proclamată unilateral de regiunea Catalonia şi consideră că integritatea teritorială a Spaniei trebuie păstrată, a declarat marţi ministrul italian de Externe, Angelino Alfano, relatează site-ul agenţiei Tass, citat de Mediafax.

„În ultimele săptămâni, am invitat în mod repetat guvernul catalan să se implice într-un dialog constructiv cu Madridul, în conformitate cu principiul menţinerii unităţii statului şi cu respectarea principiilor autonomiei, aşa cum prevede Constituţia spaniolă. Italia consideră că declaraţia unilaterală de independenţă şi escaladarea violenţelor sunt inadmisibile. Credem că guvernul spaniol va putea să menţină legea şi ordinea, cu respectarea drepturilor cetăţenilor”, a transmis Alfano.

Carles Puigdemont, şeful executivului Cataloniei, a semnat, marţi seara, alături de alţi lideri regionali, o declaraţie de independenţă faţă de Spania, însă acest act nu va intra în vigoare pentru a permite desfăşurarea unor negocieri cu guvernul de la Madrid.

Regiunea Catalonia a organizat la 1 octombrie un referendum pe tema independenţei, considerat neconstituţional de guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană. 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.

Vezi şi

Un copil de 10 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut în Cascada Niagara

Un copil de 10 ani a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut duminică …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *