Probleme în AfD, după rezultatul neaşteptat în alegerile din Germania. Copreşedintele părăseşte partidul

Frauke Petry, copreşedintele Alternativei pentru Germania (AfD), a anunţat marţi că va părăsi partidul de extremă-dreaptă, la o zi după ce afirmase că nu se va alătura grupului parlamentar al AfD, relatează Deutsche Welle, citat de Mediafax.

Petry nu a participat la şedinţa de marţi a AfD ce a avut loc la Berlin, în care s-a discutat despre formarea grupului parlamentar şi despre alegerea liderilor din Bundestag ai AfD. Copreşedintele partidului extremist se afla la Dresda, unde a declarat pentru agenţia DPA că va părăsi formaţiunea politică proaspăt intrată în parlament.

”Era clar că urma acest pas”, a declarat Petry pentru DPA, însă nu a precizat data clară de la care va părăsi AfD.

Cu o zi înainte, Petry anunţase că nu se va alătura grupului parlamentar al AfD, în pofida faptului că acesta a devenit a treia forţă politică din Germania. Decizia a fost motivată de neînţelegerile din interiorul partidului de extremă-dreaptă, Petry afirmând că vrea să pregătească partidul pentru a fi capabil să guverneze din 2021, însă majoritatea liderilor AfD au afirmat clar că prioritatea lor este să rămână în opoziţie şi să acţioneze fără limite din această postură.

În cadrul alegerilor parlamentare din Germania desfăşurate duminică, formaţiunea de extremă-dreapta AfD a obţinut 12,6% din voturi, devenind cea de a treia forţă politică din Parlament. Este pentru prima dată după al II-lea Război Mondial când o formaţiune de extremă-dreapta este reprezentată în Parlamentul federal din Germania.

Vezi şi

Un copil de 10 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut în Cascada Niagara

Un copil de 10 ani a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut duminică …