Laburiştii ar putea susţine un al doilea referendum privind Brexit

Sadiq Khan, primarul Londrei, a sugerat că Partidul Laburist ar putea susţine efectuarea unui al doilea referendum privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters, citat de Mediafax.

Khan a lăsat să se înţeleagă că va îndemna pentru crearea unor opţiuni care să facă parte din manifestul următoarelor alegeri, precum un comitet pentru un vot naţional sau acceptarea oricărui acord pentru Brexit.

Promisiunea a avut loc după ce Kezia Dugdale, fostul lider al Partidului Laburist din Scoţia, a afirmat că publicul are dreptul de a avea o părere în cadrul unui al doilea referendum.

În cadrul unei coferinţe a laburiştilor, John McDonnell, parlamentar al opoziţiei laburiste britanice, a lăsat deschisă perspectiva unui viitor referendum, în cadrul unei întrevederi cu o serie de lideri ai unor afaceri.

Uniunea Europeană a semnalat clar Marii Britanii că negocierile se vor concentra în prima etapă pe condiţiile producerii Brexit. Londra ar trebui să achite, potrivit estimărilor, obligaţii financiare cuprinse între 60 şi 100 de miliarde de euro. Ulterior, negocierile se vor axa pe viitorul relaţiilor bilaterale. Liderii de la Bruxelles au transmis Marii Britanii că menţinerea accesului la piaţa comunitară post-Brexit este posibil doar prin respectarea libertăţii de circulaţie şi prin contribuţii la bugetul UE

Vezi şi

Un copil de 10 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut în Cascada Niagara

Un copil de 10 ani a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut duminică …