Fumezi doar la „ocazii”? Iată la ce pericole te expui

Așa-numiții fumători sociali, persoane care își aprind țigările numai la anumite ocazii, s-ar putea confrunta cu aceleași riscuri pentru sănătatea inimii ca și cele care practică acest obicei în mod curent, indică un studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Agerpres.

O echipă de oameni de știință a examinat date legate de obiceiurile de fumat, nivelurile de colesterol și tensiunea arterială prelevate de la un eșantion reprezentativ la nivel național format din 39.555 de persoane adulte. Majoritatea subiecților erau nefumători, 17% erau fumători, iar aproximativ 10% au declarat că nu obișnuiau să fumeze decât la ocazii speciale.

Fumătorii sociali aveau un risc de două ori mai ridicat de hipertensiune în comparație cu persoanele care nu fumau. De asemenea, în cazul lor s-a constatat un risc cu 53% mai mare de hipercolesterolemie (nivel ridicat al colesterolului). Prin urmare, persoanele care fumau doar ocazional aveau aproape același risc de boli cardiace ca și fumătorii, se arată în concluziile studiului.

”Aceste rezultate oferă dovezi solide potrivit cărora fumatul, indiferent de cantitate, reprezintă un indicator al riscului cardiovascular, acesta fiind mai mare decât se credea până acum”, a declarat autoarea studiului, Kate Gawlik, om de știință în cadrul Universității de stat din Ohio. ”Fumatul social reprezintă în continuare un risc major pentru sănătatea cardiovasculară”, a subliniat aceasta.

Cercetătorii au evaluat sănătatea cardiovasculară pe baza nivelurilor tensiunii arteriale și colesterolului. Înainte de a lua în calcul alți factori de risc pentru inimă, precum greutatea, vârsta, sexul, rasa și etnia, s-a constatat că fumătorii sociali aveau un risc mai mic de hipertensiune în comparație cu fumătorii curenți. Însă, după ajustarea tuturor factorilor de risc, s-a descoperit că ratele de hipertensiune erau aproape similare la cele două grupuri, de 76% pentru fumătorii curenți, și respectiv 75% pentru fumătorii ocazionali. Același lucru a fost observat și în ceea ce privește colesterolul — după ajustarea factorilor de risc, ratele observate au fost de 53% în cazul fumătorilor sociali și de 55% în cel al fumătorilor curenți.

Potrivit analizei publicate în ”American Journal of Health Promotion”, fumatul social este mai frecvent la adulții cu vârste de până la 40 de ani, majoritari fiind bărbații.

Tensiunea arterială a unei persoane poate înregistra o creștere după ce aceasta fumează, a declarat Michael Cummings, director asociat în cadrul programului de cercetare în domeniul tutunului la Universitatea Medicală South Carolina din Charleston. ”Fiecare țigară fumată este nocivă pentru corp”, a spus specialistul care nu a fost implicat în acest studiu. ”Pentru o persoană care este predispusă, din diverse motive, la boli cardiace, expunerea la fumul de țigară suprasolicită inima și crește riscul de probleme cardiace grave”, a completat acesta, potrivit sursei citate.

Vezi și

De ce nu e bine să bei cafea dimineață

Deși cele mai multe persoane preferă să-și înceapă diminețile cu o cană fierbinte de cafea, …