HOLLYWOOD | Tom Cruise are o nouă iubită. E cu 25 de ani mai tânără – FOTO

După cinci ani de la divorțul de Katie Holmes, actorul american Tom Cruise în vârstă de 54 de ani și-a găsit din nou dragostea în brațele actriței britanice Vanessa Kirby, cu 25 de ani mai tânără ca el, relatează online ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

Potrivit informațiilor publicate de site-ul InTouch Weekly, vedeta de la Hollywood și actrița în vârstă de 28 de ani, cunoscută din serialul „The Crown”, se gândesc să facă un pas serios în relația lor pe care au menținut-o în cel mai mare secret. „Este uimit de farmecul și de energia ei. Vrea ca Vanessa să devină viitoarea doamnă Cruise”, a asigurat publicației Daily Mail o sursă apropiată actorului.

Mass-media britanice dau o atenție deosebită intențiilor lui Tome Cruise de a face din Vanessa cea de-a patra sa soție, o idee care nu-i dă pace de la moartea mamei actorului, Mary Lee Pfeiffer, în februarie anul acesta, la vârsta de 80 de ani.

O sursă apropiată a protagonistului seriei „Mission Impossible” a povestit că actorul este subjugat de farmecele britanicei, care joacă rolul prințesei Margaret în serialul „The Crown” dedicat reginei Elisabeta a II-a și difuzat de Netflix, și s-a ocupat ca aceasta sa aibă un rol important în partea a șasea a producției de televiziune.

Vanessa Kirby s-a născut la Wimbledon și a studiat la Universitatea din Exeter. Ea și-a început cariera ca actriță de teatru și apoi a obținut roluri secundare în producții pentru marele ecran, precum filmul „Jupiter Ascending” alături de Mila Kunis și Channing Tatum.

Vanessa mai are încă doi frați, fiind cel de-al doilea copil al unei editoare de presă și al unui chirurg. Ea a avut o relație de trei ani cu actorul Christian Cooke și o legătură de doi ani cu Douglas Booth, însă din 2013 nu a mai fost implicată în nicio relație, potrivit ABC.

Vezi şi

FOTO | Cum arată nou iubită a lui Ewan McGregor. Cei doi s-au afişat pentru prima dată în public

Actorul scoțian Ewan McGregor („Trainspotting”, „Star Wars”) și noua sa iubită, Mary Elizabeth Winstead, s-au …